Interferența luminii

Se aşază pe patul moale cu faţa în sus, privindu-se în oglindă. Cearcănele i se afundaseră din ce în ce mai mult din cauza oboselii acumulate în ultimele zile. Cursurile de fizică pe care le preda la universitate l-au extenuat ca niciodată.

- Ce este frigul? se adresă acesta studenţilor.

La auzul acestei întrebări toată sala pufneşte în râs.Toţi erau obişnuiţi cu întrebările grele ale domnului Nicuşor.

- Opusul căldurii, răspunse arogantul din prima bancă

- Mă aşteptam la un asemenea răspuns din partea ta, Dantes. Ei bine, nu! Frigul reprezintă absenţa căldurii. Există puţină căldură, mai multă căldură, megacăldură, dar nu frig .Frigul apare abia de la -458F. Numai atunci putem spune că există frigul cu adevărat. Am însă altă întrebare pentru tine Dantes. Ce reprezintă întunericul?

- Opusul luminii, spuse acesta dintr-o răsuflare sprijinindu-se cu coatele pe bancă.

- Un răspuns demn de tine, dar și aici ai greșit. Întunericul reprezintă absenţa luminii. Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă atunci nu există nimic, iar acest nimic se numește întuneric.

Acest curs îl face să-și aducă aminte de întrebările care îi invadează mintea încă din copilărie. Aceleași întrebări își fac apariţia încetul cu încetul, parcă având aceeași ordine:”Cum ar fi viaţa fără lumină? Exista universuri fară lumină? Cum s-ar desfășura viaţa acolo?”.

Cu fiecare întrebare pe care și-o pune se simte mai aproape de univers. Privește cosmosul. E liniște și toate lucrurile își urmează cursul. Nu e ca de obicei. Se simte ușor și parcă plutește.

Se ridică din pat, continuând sa să se uite in oglindă. Cu cât se apropie de ea cu atât aceasta se face mai neagră. Crede că este o iluzie optică. Ajunge in dreptul ei și o atinge cu mâna. Ar putea jura că nu a simţit nimic solid, în schimb, mana parca îi ingheţase. Uimit, scoate mâna si se duce să aprindă lumina. Oglinda a rămas la fel de neagră. Niciodată nu a mai vazut ceva atât de ciudat.

Curios, decide să intre în oglinda, care acum părea o gaură. Tremurând se apropie ușor de aceasta și fără să se gândească sare dincolo de ea. Un val de ger cumplit se năpustește asupra lui tăindu-i respiraţia. Totul era cufundat in beznă. Se întoarce incet privindu-și camera ce se îndepartează. Nemaiputând respira din cauza frigului sare înapoi,în cameră.”Ce înseamnă asta? O fi oare un portal? Daca da, unde duce acesta?”. Se duce în debara să-și ia o haine care să-i ţină de cald si o lanternă.

Își ia avânt și intră in oglindă. Cu toate că faţa îi este acoperită de fular, protecţia acestuia pălește în faţa aerului rece care ii invadeaza nările.

Aprinde lanterna si cerceteaza totul în amanunt. Nu exista pământ, ci numai blocuri de rocă foarte înalte, iar din loc in loc mici ridicături de cristal. Nici urmă de faună pământească. Se apropie de primul cristal, unde găsește niște plante asemănătoare algelor marine. Simte un miros puternic ca de sânge.

În departare se aude un șuierat slab și un curent puternic se apropie de el. Nu vede nimic deci nu se poate apăra, nu știe din ce direcţie sa se fereasca sau unde să se poată ascunde așa că se lasă la pământ și își acoperă capul. Solul vibreză puternic ca și când o turma numeroasa de cai galopând se apropie de el, urmând să-l strivească. Cutremurul mișcării il doboară la pământ, lanterna îi scapă și rămane cufundat în beznă. Totul se mișcă cu o viteza amețitoare, rapiditatea cu care creaturile roiesc în jurul lui îl fac să își schimbe poziția involuntar la intervale sacadate de timp. Simte în ceafă o rasuflare arzătoare, a carei presiune îl imobilizează. O labă blănoasă și caldă îi acoperă capul în timp ce in talpă simte mici furnicături ca și când creatura încearcă să îl adulmece.” E clar că e vorba de niște animale gigant, dar oare sunt pașnice?”. Se simte ca o marioneta în labele puternice ale uneia dintre creaturi, care incearcă să îl ridice si să îl pună în mișcare.

Își caută disperat lanterna și când ,în sfârșit, o gasește, reușește s-o aprindă, iar creaturile misterioase se retrag și scot un țipăt asurzitor care îi fulgeră corpul lui Nicușor, făcându-l să se înspăimânte. Se aud apoi urlete și frânturi de replici disperate ce par a veni din direcția creaturilor.

Năucit de cele întâmplate ,constată cu stupoare, ca înțelege tot ceea ce spun ei. Aceste făpturi vorbesc limba marineana, o limbă veche folosită acum 3000 de ani, care pe Nicușor îl fascinează încă de când era student. Atent la spusele creaturilor, reușește să înțeleagă că acestea sunt afectate de lumină. Stinge apoi lanterna și încearcă o conversație cu aceste creaturi numite Yaki:

-Oma ema mie Nicosie emi eu come munde luminae ave cisnape paure.(Numele meu este Nicușor și vin din lumea luminii cu ganduri pașnice)

-Come tepum roape tie?(Cum putem avea incredere în tine?).

-Nicem mie seum come mega ice, meum regavem voes(Nici eu nu stiu cum de am ajuns aici, dar vreau sa cunosc mai multe despre voi).

Înabușit de la bezna care îl înconjoara, decide să aprinda lanterna în speranța că va distinge măcar cu ce fel de ființe ia contact. Lumina puternică a lanternei a inundat întregul loc, iar țipătul creaturilor a fost si mai puternic decât prima dată.

- Come set fa mag! Estam trufe mal. (Parcă spuneai că ne vrei binele! Lucrul acela ne face rău).

Nicușor opri lanterna și își dădu seama că pentru aceste ființe lumina este un factor dăunător, că nu sunt adaptați la ea și ca va fi foarte greu să coopereze cu ei. Insă credea ca îi poate ajuta să se adapteze la traiul in lumină și astfel societatea lor să poată prospera.

Încercă să le explice că se va întoarce acasă pentru a le aduce dovezi care să îi facă să aibă incredere în el, însă cand se intoarse nici urma de portal sau de vechea lui casă. Un fior rece i se așterne pe șira spinării și incepe să fugă. S-a oprit abia după ce nu a mai putut respira și s-a întins cu prudență. „Dar oare lumina nu este şi o sursă de distrugere? Așa cum pentru unii este viață si vitalitate, la fel de bine poate însemna pentru alții moarte, suferintă sau eșec. Cred că așa cum îmi este mie dificil să supraviețuiesc aici la fel se simt și ei la vederea luminii. Lucrurile nu se pot îmbina, așadar trebuie să găsesc neapărat drumul spre casă.”

Se ridică și alergă așa la nesfârșit până ce nu mai are aer. Epuizat si deshidratat, totul devine negru și in mintea lui.

 Lumina inseamna viata si totodata distrugere. Nu exista lumina fara de intuneric, cum nu exista intuneric fara de lumina .